Agentia de turism J’Info Tours estimeaza pentru acest an o crestere de 10% a cifrei de afaceri, crestere datorata majorarii numarului de vacante vandute, precum si de stimulentele acordate de companii angajatilor, a declarat Carmen Pavel, proprietarul J`Info Tour.
Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de circa 9 mil. EUR, in crestere cu 10% fata de anul anterior.
Carmen Pavel a declarat ca in primul trimestru al acestui an se observa o oarecare crestere, de 8-9%, fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Aceasta estimeaza o crestere de 15-16% pentru zona de leisure, pentru ca mai multi romani vor merge in vacante. Pentru partea de business travel, Pavel a precizat ca depinde de cate companii va reusi agentia sa integreze in 2013, integrari care depind de o serie de negocieri. J`Info Tours lucreaza in prezent cu 48 de companii si isi propune sa mai adauge in portofoliu alte 8.
Pe langa vacantele si circuitele exotice, compania vinde si sejururi cu chartere in Antalya, Creta, Rhodos, Spania, Tunisia, Italia si insule, precum si in Portugalia.
Source: Wall-Street