Pe data de 29 mai, ministrul Turismului, Elena Udrea si primarul municipiului Piatra-Neamt, Gheorghe Stefan, au semnat un protocol de colaborare intre institutiile pe care le reprezinta.
Obiectul protocolului il constituie sustinerea financiara, din partea Ministerului Turismului, a proiectului de dezvoltare a infrastructurii turistice a municipiului Piatra-Neamt. Proiectul detine trei componente principale, si anume dezvoltarea infrastructurii turistice pe masivul Cozla, a unui traseu turistic pe muntele Pietricica si realizarea unei instalatii de transport pe cablu intre cele doua zone. Ministerul Turismului va contribui la dezvoltarea acestui proiect cu 10 milioane RON.
Dezvoltarea infrastructurii turistice din masivul Cozla include realizarea unei instalatii pe cablu pentru transportul turistilor, amenajarea unor partii de schi si de sanius, cu instalatii auxiliare de intretinere si exploatare, a unui centru de servicii si inchiriere material sportiv, precum si instalatii de zapada artificiala si de iluminat.
Pentru traseul turistic Pietricica se au in vedere urmatoarele obiective de investitii: traseu pietonal, zone de repaus, constructie lift inclinat, cu 2 statii terminus amenajate cu platforme acoperite de aproximativ 50 mp si sistem de scari paralel cu calea de rulare a cabinei pentru intretinere sau situatii de urgenta.
Source: Capital