Investitii de 25 milioane EUR pe litoralul romanesc

Companiile italiene TEC General Invest si Di Gennaro Property Expert vor investi circa 25 milioane EUR in dezvoltarea a doua proiecte rezidentiale pe litoralul romanesc. Lucrarile de constructie vor fi demarate in 2009.

Compania TGI va investi in Costinesti aproximativ 11 milioane EUR in dezvoltarea proiectului rezidential Diamond, care va include 122 de locuinte. Proiectul va demara in luna septembrie 2009 si va fi finalizat in septembrie 2011.

Compania Di Gennaro Property Expert va investi circa 14 milioane EUR intr-un ansamblu de locuinte care va fi construit in statiunea Venus. Lucrarile de constructie vor fi demarate in luna martie 2009 si vor fi finalizate in toamna lui 2010.

Source: Daily Business