In 2013, Compania Hoteliera Intercontinental Bucuresti, care administreaza hotelul InterContinental clasificat la 5 stele din Capitala, a inregistrat o cifra de afaceri de 43,3 mil. RON, in crestere usoara fata de 2012 cand a inregistrat o cifra de afaceri de 42,6 mil. RON. Totodata, compania a inregistrat anul trecut un profit de 31.308 RON, dupa ce in 2012 a avut pierderi de peste 700.000 RON.
Veniturile operationale realizate in anul 2013 au fost cu 1,6% mai mari decat cele din anul precedent, in special datorita activitatii de alimentatie publica care a inregistrat o crestere de 6,8% comparativ cu anul 2012. Veniturile din cazare au ramas aproximativ la acelasi nivel, influentate de cresterea gradului de ocupare cu 5,7%, dar si de tariful mediu pe camera ocupata, care a inregistrat o scadere de 5,34% comparativ cu anul 2012.
Veniturile totale ale companiei s-au redus la 45,6 mil. RON, de la 46,6 mil. RON in 2012, iar cheltuielile s-au diminuat de la 47,2 mil. RON in 2012, la 45,5 mil. RON in 2013.
In 2013, compania a inceput sa ramburseze creditul contractat de la UniCredit in 2011, platind 1 mil. EUR si dobanzile curente. Valoarea imprumutului este de 15 mil. EUR pe o perioada de 10 ani, destinatia fondurilor fiind renovarea hotelului si achitarea unor datorii.
Cel mai mare actionar al Intercontinental este Mountbay Limited, un off-shore din Cipru, care controleaza 32,9% din actiuni. Omul de afaceri Dan Adamescu controleaza indirect 32,03% din actiunile Intercontinental, prin compania de asigurari Astra (16,32%) si The Nova Group Investments Romania (15,71%). Firma Lido detine 11,89% din actiunile Intercontinental.
Source: Wall-Street