In urma controalelor, 107 agentii de turism au ramas fara licenta de functionare, in 2017

Conform datelor Ministerului Turismului, in anul 2017, un numar de 107 agentii de turism din Romania au ramas fara licente de functionare, in timp ce 125 astfel de societati au fost radiate la solicitarea expresa a acestora.

In acelasi timp, anul trecut, pentru 31 de structuri de cazare au fost retrase certificatele de clasificare, in timp ce 8 structuri de alimentatie publica au ramas fara certificat de functionare.

Pe data de 18 decembrie 2017, ministrul Turismului, Mircea Dobre, declara intr-o dezbatere publica pe tema Fondului de garantare a pachetelor turistice din Romania, ca normele de aplicare pentru Fondul de garantare a pachetelor turistice vor fi gata pana la sfarsitul lunii ianuarie 2018, iar din 2018 se incearca realizarea unei legi speciale si pentru crearea unui pool de asigurare, pe modelul PAID.

Potrivit ministrului, in cele mai multe tari este obligatorie participarea la un Fond de garantare, pe lista acestor state aflandu-se Danemarca, Irlanda, Franta, Olanda si Marea Britanie. Totodata, in Germania exista polita de asigurare obligatorie, iar in Austria asigurare si garantie bancara.

In contextul crearii unui Fond de garantare a pachetelor turistice, ministrul a subliniat ca ordonanta a fost votata si se afla pentru promulgare la Presedintie.

In momentul de fata, in Romania exista 2.655 de agentii de turism autorizate, conform listei afisate pe site-ul Ministerului Turismului si actualizata in data de 15 decembrie 2017, majoritatea acestora fiind constituita din agentii mici.
Source: Profit