In luna iunie vor fi demarate lucrarile la podul dintre Calafat si Vidin

Lucrarile de constructie a podului peste Dunare intre localitatile Calafat si Vidin vor incepe in Bulgaria in luna iunie a acestui an si vor fi incheiate in anul 2010.

Radu Berceanu l-a informat pe omologul sau bulgar despre inceperea unui program de reparatii si imbunatatiri a infrastructurii rutiere si feroviare de pe coridorul IV pan-european de transport catre Calafat, pe traseul Timisoara – Lugoj – Drobeta-Turnu Severin – Craiova – Calafat.

Ministrul bulgar, Petar Mutafciev, a declarat ca va sustine o idee formulata de primarii din Ruse si Giurgiu pentru infiintarea unei linii de autobuz intre cele doua orase, care sa fie scutita de la plata taxei de pod.

De asemenea, Drumul National Timisoara-Lugoj-Drobeta Turnu Severin-Calafat ar putea fi transformat in autostrada, in cazul in care traficul va depasi 20.000 de masini pe zi.
Source: Curierul National