Avioanele civile care nu sunt certificate acustic conform standardelor Conventiei privind Aviatia Civila Internationala nu mai au voie sa opereze pe aeroporturile din Romania iar transportatorii aerieni sau operatorii aeronavelor care nu respecta aceasta cerinta vor primi amenzi cuprinse intre 20.000 si 35.000 RON.
Potrivit unei hotarari de Guvern, aprobate pe data de 5 septembrie, avioanele civile subsonice cu reactie, cu o masa maxima la decolare de 34.000 kg sau mai mare sau cu o configuratie maxima certificata de transport pasageri pentru tipul respectiv de avion mai mare de 19 locuri, excluzand locurile rezervate echipajului, pot opera in Romania doar daca au fost certificate acustic conform standardelor specificate in Conventia privind Aviatia Civila Internationala.
Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Aeronautica Civila Romana, poate autoriza utilizarea temporara a acestor avioane pe aeroporturile de pe teritoriul Romaniei, in conditiile care se stabilesc prin reglementari ale Ministerului Transporturilor, in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a hotararii.
Ministerul Transporturilor poate acorda derogari de la aceste prevederi pentru avioanele de interes istoric inmatriculate in Romania si trebuie sa informeze autoritatile competente ale celorlalte state membre ale UE, precum si Comisia Europeana si, totodata, sa-si motiveze decizia. Avioanele de interes istoric inmatriculate in alt stat membru UE, carora statul respectiv le-a acordat derogare de la interdictia de operare, pot opera pe aeroporturile situate pe teritoriul Romaniei.
Source: Bizcity