In 2007 vom avea mai multe rezervatii naturale

In prezent ariile protejate din Romania reprezinta 7% din teritoriu. Odata cu semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, Romania va fi obligata sa extinda ariile protejate pana la 15%. Costul extinderii va fi de 7,5 milioane de dolari. Conform unui studiu elaborat de catre Institutului National de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunarii“, speciile care ar trebui protejate ocupa aproape 835.000 de hectare, iar ecosistemele naturale si seminaturale reprezinta 47% din suprafata tarii. Administratorii zonelor protejate, trebuie sa efectueze amenajari, sa faca patrulari, sa mediatizeze zona, sa puna marcaje, panouri, bariere, sa amenajeze zone pentru campare. In aceste conditii, particularii nu sunt interesati de preluarea unor arii protejate. In prezent, 16 din cele 17 arii protejate sunt administrate de Romsilva, iar Parcul National Ceahlau este administrat de catre Consiliul Judetean Neamt. Secretarul de stat in Ministerul Mediului, Attila Korodi, a declarat ca, dupa aderare, zonele protejate vor fi finantate din fondul de structurare, din fondul de mediu, din fonduri europene si chiar din alocari bugetare directe. Acesta a mai precizat ca odata cu cresterea beneficiilor va creste si interesul pentru administrarea zonelor protejate.
Source: Cotidianul