IATA: crestere de 2,1% a traficului aerian de pasageri, in noiembrie 2009

In luna noiembrie 2009, traficul aerian de pasageri a crescut cu 2,1% fata de aceeasi perioada din 2008, potrivit Asociatiei Internationale a Transportatorilor Aerieni, IATA, in timp ce traficul aerian de marfuri a crescut cu 9,5%.

In urma ameliorarii cererii, gradul de ocupare al zborurilor de pasageri a revenit la nivelul anterior crizei, de 75,4%, iar cel al zborurilor cargo la 56,6%.

Companiile aeriene din Europa si din Statele Unite au inregistrat o scadere de 3%, grupurile din regiunea Asia-Pacific au marcat o crestere de 5,1%, cele din America Latina un avans de 8,2%, iar cele din Orientul Mijlociu o crestere de 16,5%.

Source: Daily Business