Howard Johnson Grand Plaza Hotel are in vedere un proces de rebranding

Hotelul Howard Johnson Grand Plaza din Bucuresti, clasificat la 5 stele, va urma un proces de rebranding. Oficialii unitatii nu au dorit sa ofere detalii, insa surse apropiate afacerii au declarat ca procesul de rebranding va avea loc cel mai probabil in anul 2008.

Brand-ul Howard Johnson este cotat la 3-4 stele in Statele Unite si Europa, iar acest lucru genereaza o perceptie negativa asupra produsului la nivel local, considera Peter Craig Martin, director general al Howard Johnson Grand Plaza.

Peter Craig Martin nu a precizat care va fi noul brand, insa a mentionat ca Wyndham Grand Collection, marca de lux a Wyndham Hotels are o prezenta redusa in Europa, de unde provine cea mai mare parte a clientilor hotelului.

Rebranding-ul nu este o necesitate imediata insa va deveni cand pe piata vor exista mai multi jucatori, a declarat Peter Craig Martin.

Hotelul Howard Johnson Grand Plaza face parte din portofoliul grupului Alltrom, controlat de oamenii de afaceri Radu Dimofte si Gabriel Popoviciu, si activeaza pe piata hoteliera din Bucuresti din anul 2005, cand a fost deschis in locul fostului hotel Dorobanti, in urma unei investitii de 30 milioane EUR.

Source: Business Standard