Hotelurile sunt scoase la vanzare la preturi de imobile de lux

Din cauza crizei, tot mai multe hoteluri si pensiuni din marile orase din Romania sunt scoase la vanzare la preturi apropiate cu cele ale locuintelor de lux.
Potrivit ofertelor listate pe www.spatiicomerciale.ro, site-ul specializat pe segmentul comercial recent lansat de Imobiliare.ro, cel mai scump hotel scos la vanzare in Bucuresti este amplasat in zona Batistei si are un pret de 1,7 mil. EUR. Unitatea este clasificata la 4 stele, are o capacitate de cazare de 48 de locuri si dispune de un restaurant de 60 de locuri si o terasa de 150 de locuri. Imobilul este inscris pe lista monumentelor istorice din Bucuresti.
Pe locul doi in clasament este un hotel de 3 stele din zona Victoriei, care este scos la vanzare pentru 1,39 mil. EUR. Unitatea are 17 camere, are o suprafata totala de 600 mp si un teren de 200 mp.
Un boutique hotel clasificat la 4 stele situat in zona Dacia, este scos la vanzare pentru 750.000 EUR. Unitatea are o capacitate de cazare de 9 camere, o suprafata totala de 800 mp si un teren de 170 mp.
In Brasov, in zona Warthe, un imobil nou-construit cu o capacitate de 21 de camere este scos la vanzare cu 2,5 mil. EUR. Proprietatea dispune de garaj la demisol, restaurant si sala de conferinte. Cladirea are o suprafata construita de 2.000 mp si o curte de 700 mp.
In Poiana Brasov, un hotel de 4 stele este scos la vanzare la un pret de 1,3 mil. EUR. Unitatea are o capacitate de cazare de 12 camere si o suprafata de 1.250 mp.
O pensiune-restaurant din zona Blumana este scos la vanzare cu un pret de 1,29 mil. EUR. Unitatea dispune de 15 camere si are o suprafata construita de 900 mp.
In Constanta, o unitatea aflata la intersectia bulevardului  Tomis cu Ferdinand cu 30 de camere este scoasa la vanzare cu 850.000 EUR.
In zona Stefan cel Mare, un alt imobil cu valoare istorica poate fi achizitionat cu 390.000 EUR. Unitatea are o capacitate de cazare de aproximativ 20 de camere si necesita derularea unor lucrari de restaurare si renovare.
In Cluj-Napoca, in zona Floresti, o pensiune cu 18 camere este scoasa la vanzare cu 1,2 mil. EUR. Imobilul a fost construit in 2008 si dispune de o suprafata construita de 900 mp.
In centrul Clujului, o pensiune de 4 margarete, cu 12 camere si 2 apartamente poate fi achizitionata cu 1 mil. EUR. Totodata, unitatea dispune si de o cafenea de 15 locuri si un restaurant de 70 de locuri.
La un pret de 390.000 EUR este scos la vanzare un hotel clasificat la 4 stele care are 14 camere si care este situat in apropiere de Piata Cipariu.
In Timisoara, cea mai scumpa unitate de cazare scoasa la vanzare este o pensiune de 14 camere amplasata in centrul orasului. Unitatea are o suprafata totala de 600 mp, este clasificata la 4 margarete si are un pret de 1,05 mil. EUR.
In zona Lugojului, un imobil de 15 camere ce poate fi folosit atat ca sediu de birouri, cat si ca pensiune, este scos la vanzare pentru 395.000 EUR.
In zona Complex Studentesc, o unitate hoteliera similara, dar deja functionala, costa 300.000 EUR. Unitatea are 15 camere, o suprafata de 500 mp si beneficiaza de un grad mediu de ocupare de 60% pe zi.

Source: Business24