Hotelurile de pe litoral mai goale in acest an

In luna iulie, veniturile hotelurilor de pe litoralul romanesc au scazut cu marje cuprinse intre 20% si 35% fata de aceeasi perioada a anului precedent, potrivit estimarilor Ziarului Financiar, pe baza informatiilor furnizate de hotelieri, in conditiile in care gradul de ocupare al hotelurilor de pe litoral a scazut cu minimum 10-20% fata de vara anului 2008.

Astfel, daca un hotel de 3 stele cu 180 de camere castiga anul trecut circa 395.000 RON pe saptamana din inchirierea camerelor, la un grad de ocupare de 100%, anul acesta obtine doar un pic peste 316.000 RON, in cazul cel mai fericit, la un grad de ocupare de 70 – 80% in timpul saptamanii si 100% in weekend.

Scaderea puterii de cumparare a potentialilor turisti si devalorizarea leului sunt principalii factori care au afectat afacerile hotelierilor de pe litoral anul acesta.

Hotelierii au incheiat anul trecut contracte cu tour operatorii pentru vara lui 2009 la un curs de 3,65 RON pentru 1 EUR, iar in prezent 1 EUR a ajuns la 4,2 RON. Astfel, pe intreg litoralul preturile in EUR au scazut anul acesta cu pana la 30% comparativ cu vara anului 2008, a declarat Nicolae Bucovala, presedinte al Asociatiei Patronale Mamaia.

In prezent, pretul de la receptie al unei camere de doua persoane, cu mic dejun inclus, poate varia in functie de statiune si numarul de stele al hotelului, intre 165 RON si 440 RON, potrivit informatiilor oferite de hotelieri.

In timp ce operatorii de hoteluri din statiunile cu grad mare de ocupare intentioneaza sa mentina preturile pana la finalizarea sezonului estival, cei din Costinesti sau Saturn au redus preturile cu 10% la inceputul saptamanii trecute.

Source: Ziarul Financiar