In primele noua luni de activitate, hotelul de 4 stele Royal din zona Unirii din capitala, a inregistrat un profit mediu lunar de 10.000 EUR, la un grad de ocupare de 47%.
Hotelul, care are 96 de camere, a devenit operational in luna iulie anul trecut, in urma unei investitii de 7 milioane EUR.
Tudor Stefan, care controleaza impreuna cu un alt om de afaceri din Tulcea hotelul Royal din capitala, mai detine un hotel Royal si in Constanta, care este deschis tot timpul anului.
Compania Baron-Service din Tulcea, care administreaza cele doua hoteluri, a rulat anul trecut afaceri de aproximativ 1,4 milioane EUR si un profit net de 3.300 EUR, la un numar mediu de 85 de angajati, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finantelor.
Antreprenorii planuiau sa mai dezvolte un al doilea hotel in Bucuresti si unul la munte, insa deocamdata aceste proiecte au fost amanate.
Ioan Petcu, managerul hotelului Royal, a declarat ca au fost reduse toate salariile angajatilor cu pana la 40%, ca masura de reducere a costurilor si solutie impotriva concedierilor. In hotel lucreaza 66 de angajati.
Source: Ziarul Financiar