Hotelul Rin Grand a inchis 300 de camere

Din cauza conditiilor actuale ale pietei hoteliere, fratii Ionut si Robert Negoita, proprietarii hotelului Rin Grand din capitala, au hotarat sa trimita in conservare 300 de camere din unitate, reprezentand 20% din capacitatea de cazare.

Ionut Negoita a precizat ca situatia cu care se confrunta compania in prezent va continua pana in primavara anului viitor.

Negoita a declarat ca in primul semestru, unitatea a inregistrat un grad de ocupare de 27%, in scadere comparativ cu 30% fata de primul semestru al anului trecut.

De asemenea, s-au redus foarte mult cererile pentru evenimente din partea clientilor companii, dar si cererea pentru cazare, a precizat omul de afaceri.

Ionut Negoita a declarat ca situatia hotelului in primul semestru al acestui an se prezinta mult mai prost decat se astepta si ca se gandeste la o serie de masuri pentru a diminua pierderile aduse de operarea la un grad de ocupare redus.

Desi a decis sa inchida o parte dintre camerele hotelului, Negoita nu ia in calcul efectuarea de restructurari in hotel.

In primul semestru, Rin Grand a inregistrat o cifra de afaceri de 5,2 milioane EUR, fata de 6,3 milioane EUR in aceeasi perioada a anului trecut.

In 2008, hotelul a avut incasari de 13 milioane EUR, potrivit datelor comunicate de actionari.

Source: Ziare.com