Majoritatea hotelierilor se asteapta la o redresare a activitatii pe piata de profil peste cel putin 1 an, in conditiile in care, in 2009, multi jucatori estimau o revenire in 2010, potrivit unui studiu realizat de furnizorul de servicii juridice DLA Piper.
Raportul DLA Piper 2010 European Hospitality Outlook Report, realizat pe un esantion de 417 executivi din sectorul hotelier, indica un grad ridicat de scepticism privind redresarea activitatii in acest an.
Doar 2% dintre respondenti se asteapta in acest an la o crestere sustinuta a activitatii, desi anul trecut 37% dintre acestia estimau un avans constant.
80% dintre respondenti apreciaza ca lanturile hoteliere mari vor continua politica de afiliere de unitati existente, iar 66% dintre respondenti estimeaza o crestere a cotei de piata a acestor companii.
Mai mult de jumatate dintre hotelieri apreciaza ca tarifele de cazare nu vor reveni la nivelul de dinaintea perioadei de criza mai devreme de 2012.
Referitor la constructia de hoteluri, 36% dintre respondenti se asteapta la o crestere a numarului de proiecte noi, iar 32% considera ca nu va exista un avans in acest sens.
Potrivit DLA Piper, reprezentantii industriei hoteliere apreciaza ca preturile vor ramane scazute in urmatorii ani, iar absorbtia de hoteluri operationale in lanturi internationale nu va putea compensa activitatea redusa de constructie.
Studiul mai arata ca dezvoltarea industriei hoteliere va fi limitata in 2010, existand posibilitatea ca lanturile hoteliere internationale sa-si orienteze investitiile in China si India, in urmatorii 3 ani.
Astfel, 28% dintre respondenti au indicat China drept cea mai atractiva piata pentru dezvoltarea afacerilor, iar 24% au optat pentru India.
Source: Bloom Biz