Grecia estimeaza venituri de 13 mld. EUR din turism in 2014

Grecia estimeaza pentru acest an venituri record din turism, de 13 mld. EUR, in timp ce numarul vizitatorilor straini ar urma sa ajunga la 18,5 milioane, un nou record pentru statul elen, au estimat reprezentantii Asociatiei Companiilor de Turism Elene, SETE.
SETE estimeaza ca in 2014 veniturile directe si indirecte din turism vor ajunge la 35 mld. EUR si vor fi create 50.000 de noi locuri de munca, in conditiile in care rata somajului in Grecia a depasit, in 2013, nivelul record de 27%.
Majorarea veniturilor din turism se datoreaza in special mentinerii stabilitatii politice in Grecia, au apreciat reprezentantii SETE.
In 2013, numarul sosirilor de turisti straini in Grecia a ajuns la un total de 17,7 milioane, iar veniturile din turism au atins un nivel record de 11,7 mld. EUR, iar daca se adauga si veniturile din croaziere suma totala ajunge la 12,2 mld. EUR.
In primele 11 luni din 2013, sosirile pe aeroporturile din Grecia au crescut cu 8,8%, pana la 13,95 de milioane, iar pe plan intern, numarul de pasageri a scazut cu 2,3%, pana la 4,68 milioane de persoane.

Source: Capital