Ministrul delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri si Turism, Maria Grapini, a declarat ca a lansat o competitie pentru a face sub-branduri in turism.
Grapini a declarat ca „eu trebuie sa duc produsul foarte aproape de imaginatia turistului, iar daca produsul este turismul balnear, atunci trebuie sa avem un brand pentru turism balnear si tot ce inseamna statiune si zona balneara sa o branduim cu brandul de turism balnear. Trebuie sa avem un brand pentru turism cultural, pentru ca, slava Domnului, avem ce simboluri sa alegem pentru turismul cultural, istoric. Trebuie sa avem pentru ecoturism, pentru ca Romania, din 2012, pe baza unei directive, a inceput sa isi delimiteze zone de ecoturism”.
Totodata, ministrul delegat a declarat ca, in ceea ce priveste brandul turistic al Romaniei, frunza, trebuie facut un studiu de impact si ca a declansat procedura pentru a selecta firma ce va face acest lucru.
Cu ajutorul studentilor, ministrul delegat vrea sa creeze branduri ale unor segmente din turism. „Am adresat o scrisoare Facultatii de Arta sa faca o competitie cu studentii pe branduri pe directiile pe care eu le consider strategice pentru turismul din Romania. Pentru toate acestea studentii sunt pusi la treaba, o sa facem o competitie si o sa dam niste premii” a declarat Maria Grapini.
Totodata, ministrul delegat adiscutat cu Ilie Nastase si cu Gabriela Szabo, care au acceptat sa promoveze Romania in strainatate.
Source: Curierul National