FPTR contesta trecerea birourilor externe de promovare turistica de la ANT la Institutul de Comert Exterior

Turismul romanesc, aflat in proprietate privata in proportie de aproape 100%, este afectat de multe ori atunci cand niste functionari iau, din birourile lor, masuri rupte de realitate, cum este si mutarea birourilor externe de promovare turistica de la ANT la nou infiintatul Institut de Comert Exterior.
Din acest motiv, Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, FPTR, solicita Guvernului sa fie consultata atunci cand se iau decizii in legatura cu turismul. Federatia, ai carei membri au peste 31.000 de angajati si o cifra de afaceri cumulata care depaste 5 mld. EUR, este cea mai importanta structura de acest fel din turismul romanesc.
"Daca in alte domenii statul inca mai are inca participatii insemnate, turismul romanesc este integral privat. Cel mai bine stiu ce se intampla in piata patronii din turism. Ultima masura gresita, luata fara ca noi sa fim consultati, a fost trecerea birourilor externe de promovare turistica de la Autoritatea Nationale de Turism, ANT, la nou infiintatul Institut de Comert Exterior”, a declarat Mohammad Murad, presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, FPTR.
In decembrie 2014 s-a decis infiintarea Institutului Roman de Comert Exterior, IRCE, care va avea un total de 60 de posturi care, desi se va ocupa de exporturi, nu va avea in subordine cele 83 de posturi ale atasatilor comerciali ai Romaniei, dar preia in schimb birourile nationale de turism. Reprezentantele externe de turism vor fi preluate fara vreun compartiment de suport, in conditiile in care nou infiintatul institut nu dispune de personal de specialitate in domeniul promovarii turistice, care are un caracter special, diferit de promovarea comerciala.
Reprezentantele externe vor trebui sa coopereze pentru exercitarea atributiilor lor cu ANT, adica cu institutia din care tocmai se doreste a fi desprinse.
 
Transferul reprezentantelor de la ANT la IRCE va ingreuna, cu siguranta, si activitatea de promovare pe piata externa a firmelor romanesti de turism, care vor trebui, de exemplu pentru a participa la targurile internationale de turism de la Berlin sau Londra, sa discute cu ANT, care decide unde si cum se participa la targurile internationale, dar si cu IRCE, care va raspunde de modul de organizare a standului.

Source: FPTR