Dupa ce va fi retrocedat Casei Regale, domeniul Peles, mai putin castelul Pelisor, va fi rascumparat de catre statul roman cu 30 milioane EUR, potrivit declaratiei ministrului culturii Adrian Iorgulescu. Ministrul a precizat ca, recent, Casa Regala a propus Guvernului un aranjament sau o tranzactie care vizeaza momentul imediat urmator retrocedarii domeniului Peles. Casa Regala a propus statului roman sa cumpere si Palatului Elisabeta, in contul aceleiasi sume, unde va fi amenajat un muzeu al istoriei regalitatii din Romania.
Prin notificarea 333 din 7 august 2001, fostul suveran al Romaniei, Mihai I de Hohenzollern Sigmaringen, a cerut primariei orasului Sinaia restituirea in natura a tuturor imobilelor care au compus domeniul Sinaia la momentul preluarii acestuia prin Decretul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romania nr. 38 din 26 mai 1948. De asemenea, fostul suveran solicita RAAPPS prin notificarea 2457 din 8 august 2001 restituirea in natura a imobilelor componente ale domeniului Sinaia, aflate in administrarea regiei.
Source: Amos News