Doua noi malluri, in estul Bucurestiului. Stocul spatiilor comerciale va depasi 1,1 milioane mp

Doua noi malluri isi vor deschide portile in Capitala, pana la finalul acestui an. Pentru ochii neavizatilor, Bucurestiul pare sa aiba destul centre comerciale, dar statisticile arata ca suntem in continuare in urma altor orase de dimensiuni comparabile din regiune. La finalul lui 2016, stocul total de spatii comerciale moderne va ajunge la 1,13 milioane mp, respectiv 452 mp la mia de locuitori din zona metropolitana. Aceste cifre ii fac pe specialisti sa constate ca inca mai este loc pe piata.
Pline la fiecare final de saptamana, mallurile din Bucuresti se dovedesc a fi una dintre cele mai profitabile afaceri, pentru investitorii cu calcule pe termen lung. Competitia acerba nu ii sperie pe dezvoltatori, asa ca orasul va mai avea doua noi centre comerciale pana la finalul acestui an, respectiv 100.000 mp de spatii comerciale moderne.  
„Odata cu livrarea centrului comercial ParkLake Plaza, stocul actual de spatii comerciale moderne in Bucuresti va creste de la 1,06 milioane mp la 1,13 milioane mp, ceea ce inseamna ca stocul de centre comerciale la mia de locuitori din zona metropolitana va ajunge la aproximativ 452 mp, fiind mult in urma mediei oraselor mari din regiune. Pana la finalul anului, in Bucuresti, urmeaza a fi livrat si centrul comercial Veranda Mall, amplasat in zona Bucur Obor”, spun reprezentantii Colliers International.
Livrarea noului mall ParkLake Plaza va pune presiune pe zona de est a Bucurestiului, unde cu mai putin de 18 luni in urma a fost livrat un alt centru comercial de mari dimensiuni, Mega Mall
Zona de est a Bucurestiului va fi acoperita pana la sfarsitul anului de patru centre comerciale moderne, Mega Mall, ParkLake Plaza,  Bucuresti Mall si Veranda Mall, amplasate pe o raza de cinci- sase km
Cu toate acestea, inca este destul loc pentru alte proiecte, observa specialistii. Cresterea puterii de cumparare si interesul pentru cumparaturi al bucurestenilor reprezinta vesti bune pentru cei care deruleaza afaceri in acest domeniu. Mallurile sunt si vor ramane profitabile. Conform datelor Colliers International, de-a lungul anului trecut, majoritatea retailerilor internationali prezenti pe piata din Romania au inregistrat cresteri intre 10 – 20%  ale volumelor de vanzari, estimand ca aceasta tendinta va continua si in 2016.
„Pe baza calculelor interne ale Colliers, luand in calcul evolutia puterii de cumparare si ritmul de crestere a consumului in urmatorii ani, estimam ca piata va mai putea  absorbi in urmatorii ani aproximativ 200.000 mp suprafata inchiriabila, din care centrele comerciale anuntate spre livrare in Bucuresti anul acesta insumeaza circa 100.000 mp. Astfel, consideram ca in afara proiectelor livrate in acest an, in Bucuresti mai este loc pentru inca un centru comercial de mari dimensiuni”, a declarat Liana Dumitru, Director Asociat in cadrul departamentului de retail al Colliers International.
Cu toate ca livrarea unor noi mici proiecte sau a unuia de mari dimensiuni pot influenta performanta retailerilor, analistii nu se asteapta la schimbari majore in ceea ce priveste evolutia chiriilor de baza pe termen scurt.

Source: Imopedia/Media