Dezvoltator de apartamente: Am fost fortati de banci sa vindem la un anumit pret

Andrew Prelea, unul dintre actionarii companiei cu capital australian South Pacific, care a dezvoltat 420 de locuinte în România, spune ca a fost fortat de politica bancilor finantatoare sa tina pretul locuintelor pe care le-a construit la un anumit nivel, dar chiar si asa ele au fost ajustate cu circa 30-40%.

„Am fost fortati sa vindem la un anumit pret de politica bancilor si din cauza acestei mosteniri nu am mai putut dezvolta nimic nou, cu exceptia celor 12 apartamente din complexul Avalon. Astazi, locuintele construite în 2007 se vând la 30-40% sub pretul initial. Daca în 2007 vindeam apartamentele la 1.000-1.200 euro/mp, astazi, aceleasi produse, le vindem cu 650 euro/mp”, a declarat Prelea.

Prin intermediul companiei Ozone Homes, Prelea a finalizat recent primului bloc construit din materiale ecologice, ce face parte din cartierul Avalon Residence din Tunari. Din cele 12 apartamente ale primei faze au fost deja precontractate zece unitati.

Peste 65% din materialele utilizate în noul sistem de constructii ce foloseste panourile structurale (SIP – Structurated Insulated Panel) sunt reciclabile si refolosibile, fara poluarea mediului.

Pentru încalzire, cladirea are nevoie de 23,7 kWh/an, ceea ce asigura reducerea costurilor de întretinere, fata de o cladire similara construita traditional, cu pâna la 60%. Dezvoltatorul spune ca se afla în discutii cu potentiali finantatori pentru a recalibra portofoliul de terenuri achizitionate în trecut.

„În primavara vom începe un nou proiect cu 650 de locuinte în Sectorul 1, pe terenul unui fond de investitii. Vom utiliza aceeasi tehnologie ca în cazul Avalon, dar locuintele vor fi structurate pe parter si trei etaje”, a explicat omul de afaceri.

Criza a triat dezvoltatorii

Potrivit acestuia, unul dintre cele mai mari beneficii ale crizei financiare este acela ca numarul dezvoltatorilor s-a contractat, iar cei care au supravietuit sau care se lupta sa supravietuiasca sunt mai profesionisti în relatie cu stabilirea pretului.

„Trebuie sa ne uitam la o familie cu venituri pe cartea de munca de 1.000 de euro lunar, care pot plati o rata de 200 de euro pentru un credit de 45.000 de euro. Aceasta este piata acum. Exista în România o clasa de mijloc pusa între paranteze pe care dezvoltatorii au supraestimat-o. Dezvoltatorii au construit pentru o piata inexistenta”, a mentionat acesta.

Cresterea repetata a pretului la locuinte, pe masura ce cererea crestea, a fost o greseala care a omorât piata rezidentiala, spune Prelea.

Source: Flux Imobiliar