Ministrului Turismului, Elena Udrea, a declarat pe data de 27 martie la Turnu Severin, in cadrul seminarului „Oportunitati de promovare si dezvoltare a turismului mehedintean” ca marii operatori de croaziere pe Dunare nu sunt interesati decat de zona Deltei Dunarii, in rest neexistand alt punct de atractie pe malul fluviului.
Elena Udrea a declarat ca in perioada imediat urmatoare va aduce in Mehedinti operatori din statele europene si jurnalisti de specialitate, pentru a cunoaste monumentele naturale unice in Europa din Judetul Mehedinti.
De asemenea, ministrul a anuntat ca la Drobeta Turnu Severin se va deschide o structura teritoriala a ministerului care va deservi toate judetele Olteniei.
Udrea a precizat ca potentialul turistic al judetului Mehedinti este mare, insa, din pacate, in ultimii 20 de ani nu a existat interes pentru valorificarea acestuia. Lipsa unor centre de informare turistica sau chiar a unor banale panouri de orientare turistica, a unor piste pentru biciclisti, drumuri pline cu gropi sunt doar cateva din motivele pentru care turistii straini refuza sa viziteze acest judet.
In cadrul seminarului, ministrul a promis ca va sprijini autoritatile din judetul Mehedinti in finantarea unor proiecte tehnice, proiecte de promovare turistica, precum si pentru obtinerea statutului de statiune balneara a localitatii Bala.
Source: Bloom Biz