Delta Dunarii si Dobrogea vor avea branduri proprii si vor fi promovate pe piata interna si internationala

Delta Dunarii si Dobrogea vor avea branduri proprii si vor fi promovate pe pietele interna si internationala cu identitati vizuale care vor fi construite pana la finalul anului urmator, printr-un proiect in care s-au unit autoritatile locale din zona Dobrogei si a Deltei Dunarii, impreuna cu reprezentantii structurilor de cazare din zona.
Reprezentantii acestora spun ca nu isi doresc in Delta turisti de masa, interesati de gratare si de all inclusive. 
Catalin Tibuleac, presedintele Asociatiei de Management al Destinatiei Turistice Delta Dunarii (AMDTDD), a declarant ca in urmatorul an si jumatate, vor fi create doua branduri si doua identitati vizuale diferite, unul pentru Delta Dunarii, in sine, si altul pentru toata Dobrogea, care sa inglobeze si Delta, pentru ca aceasta zona sa poata fi promovata intr-un mod unitar si coerent.
In urmatorul an, asociatia va redacta strategia de dezvoltare-promovare, iar totul, inclusiv brandurile si identitatea vizuala, va fi gata spre finalul anului 2020. Intre timp, asociatia se va transforma in Organizatie de Management al Destinatiei, atunci cand legea o va permite.
Tibuleac a mai spus ca promovarea va fi facuta selectiv, mai ales in cazul Deltei, care nu se preteaza la turismul de masa. Sunt mai putin doriti in Delta turistii pasionati de gratare si fascinati de conceptul all inclusive, care umplu sudul litoralului.
Reprezentantul asociatiei a mai spus ca statul roman, prin entitatile care au condus turismul, nu a promovat aproape deloc pana acum Delta Dunarii si Dobrogea, si nici alte asociatii care isi asumau asa-zisa promovare a Deltei.

Source: Profit