Cimitirul Bellu va fi inclus ca punct de reper pe harta obiectivelor cultural-turistice europene, la solicitarea Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane Bucuresti, care din luna iunie a acestui an a devenit membru cu drepturi depline in Associations of Significant Cemeteries in Europe, ASCE.
Conducerea Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane a propus Cimitirul Bellu ca punct de reper pe harta obiectivelor cultural-turistice europene pentru ca acesta este o marturie a istoriei Romaniei moderne si contemporane, fiind un muzeu de arta cuprinzand o imensa colectie de sculpturi ale unor autori romani si straini, dar si monumente arhitectonice, a precizat municipalitatea.
In cimitirul Bellu, unul dintre cele mai mari cimitire din Romania, sunt inmormantate multe personalitati ale istoriei si culturii romanesti.
Totodata, cimitirul adaposteste cele mai importante lucrari funerare ale marelui arhitect Ion Mincu, intre care mausoleul Ghica si cel al Cantacuzinilor, capelele Christian Tell, Pache Protopopescu, Antonescu si Lahovary, iar printre personalitatile inmormantate aici se numara Mihail Eminescu, Barbu Catargiu, Toma Caragiu, printul Ion D. Bibescu, Ion Luca Caragiale, George Cosbuc, Mihail Sadoveanu, Maria Tanase, Constantin Tanase, Petre Ispirescu, Titu Maiorescu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, lulia Hasdeu, Mina Minovici, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Alexandru Odobescu, Anda Calugareanu, Amza Pellea, Ioana Radu, Marin Sorescu si Nichita Stanescu.
Source: 9AM