Ce neregului au gasit inspectorii ISU Dobrogea in hotelurile si restaurantele de pe litoral

Zeci de hoteluri, mai multe restaurante si cluburi de pe litoralul romanesc au fost verificate de reprezentantii ISU Dobrogea, care au aplicat amenzi si au dat sute de avertismente.
Astfel, in perioada 10-16 iunie a.c., in statiunile turistice de pe litoralul Marii Negre au fost efectuate controale in 66 de obiective de turism si alimentatie publica, printre care 27 de unitati de turism, 31 de restaurante si cluburi, precum si in 8 alte obiective.
Reprezentantii ISU au gasit 451 de probleme si au aplicat 402 sanctiuni, respectiv 332 avertismente si 70 amenzi contraventionale in valoare totala de 185.500 RON.
Dintre constatarile cel mai frecvent mentionate in documentele de control, se pot exemplifica:
• neintocmirea si/sau neavizarea planului de interventie, la unele unitati de turism;
• neasigurarea angajarii unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atributii in domeniul apararii impotriva incendiilor;
• nementinerea in stare de functionare a instalatiilor electrice pentru iluminatul de siguranta pentru evacuarea persoanelor in caz de incendiu, pentru marcarea hidrantilor interiori de incendiu, cat si pentru interventie in incaperea centralei termice;
• lipsa verificarii mijloacelor tehnice de aparare impotriva incendiilor existente (stingatoare), aflate in dotarea unor constructii de turism, in conformitate cu reglementarile tehnice;
• exploatarea cu defectiuni si improvizatii a instalatiei electrice aferenta constructiilor.

Source: Wall-Street