Ce asteptari au patronatele din turism de la noul Minister al Turismului

Turismul, o industrie a carei activitate angreneaza peste 300.000 de persoane si care a generat in ultimii 25 de ani investitii de peste 10 mld. EUR, in proportie de mai mult de 99% private, are nevoie de un minister propriu, de sine statator, dar infiintarea acestuia trebuie sa fie urmata de o serie de masuri care sa ajute la dezvoltarea acestui domeniu.
 
In opinia Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, FPTR, noul ministru ar trebui sa invite toate patronatele din turism si toti cei implicati in acest domeniu sa stabileasca impreuna un calendar de actiuni, privind elaborarea strategiei de promovare.  Consideram ca bugetul de promovare al turismului de anul trecut, de doar 2 mil. EUR, este unul derizoriu, care nu acopera nici macar participarea Romaniei la targurile internationale de turism.
 
FPTR considera ca sunt patru aspecte care trebuie rezolvate urgent. In primul rand, este vorba despre o strategie de promovare, pentru a pune Romania pe harta turistica internationala.
 
Totodata, este nevoie si de definirea corecta a ceea ce inseamna o statiune turistica de interes national, astfel incat acestea sa nu mai fie lasate sa se transforme in cartiere de blocuri. Din toate punctele de vedere, urbanistic si administrativ, statiunile ar trebui sa aiba o linie pe care sa o urmeze.
 
Un alt aspect este gasirea unei formule corecte privind forta de munca. Turismul romanesc are nevoie de o solutie prin care angajatii sa poata fi tinuti in tara printr-o serie de avantaje salariale.
 
Crearea unui mediu de afaceri curat, responsabil, cu obligatii si drepturi este o alta asteptare a patronatelor de la noul Guvern.

De asemenea, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism, ANAT, saluta initiativa infiintarii Ministerului Turismului in noul Guvern, dupa ce ani de zile domeniul a fost plimbat de la un minister la altul, fara sa i se dea importanta cuvenita in economia nationala.

„Asteptarile patronatului de la noul minister sunt mari, pe masura nevoii existentei sale: ne dorim un buget multianual consistent pentru promovarea destinatiei Romania in strainatate, printr-o politica de promovare coerenta. Solicitam implicarea statului pentru cresterea activitatii de incoming prin diverse masuri de stimulare pentru agentiile care aduc turisti straini in tara, cu efecte directe asupra economiei nationale. Asteptam aplicarea Legii voucherelor de vacanta si in sectorul public, masura menita sa duca la cresterea turismului intern. Ne dorim, de asemenea, reducerea TVA la 9% si pentru agentiile de turism, pentru a elimina discriminarea creata prin diminuarea cotei in cazul industriilor conexe, hotelarie si restaurante, dar si programe de dezvoltare in zonele montane si extinderea sezonului pe litoral”, a declarat Alin Burcea, presedinte al ANAT.

Viitorul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat, la finalul audierilor in comisiile de specialitate din Parlament, ca Autoritatea Nationala pentru Turism, ANT, va fi desfiintata, urmand ca ministerul sa preia toti angajatii. Dobre a primit aviz pozitiv de la comisiile parlamentare, cu 38 de voturi pentru, 8 impotriva si doua abtineri.

De asemenea, Dobre a spus ca vrea sa dezvolte turismul religios.

Ministrul propus a promis ca tichetele de vacanta pentru bugetari, masura inclusa in programul de guvernare, vor fi introduse din acest an. ”Dorim sa luam aceasta masura in prima jumatate a anului 2017”, a afirmat Dobre.

Totodata, ministrul propus al Turismului estimeaza ca Legea Turismului va intra in vigoare in a doua parte a acestui an.

Acesta sustine ca turismul va putea ajunge in Romania, prin aplicarea noilor programe, pana la o pondere de 4% din PIB, de la sub 1% din PIB in present.

Source: Economica