Cativa actionari ai SIF Transilvania solicita schimbarea conducerii companiei

Mai multi actionari ai SIF Transilvania, care detin 8,09% din capitalul social companiei, solicita convocarea AGA pentru a pune in discutie managementul lui Mihai Fercala, considerat defectuos si care ar fi generat pierderi de aproximativ 50 mil. EUR in ultimii ani. 
Actionarii vor revizuirea modelului actual de business in vederea eficientizarii activitatii si alinierii societatii la practicile de buna guvernanta existente la nivel european, se precizeaza intr-un comunicat al actionarilor respectivi.
Actionarii care solicita convocarea AGA sunt fondurile Certinvest, fondul de pensii private „Pensia mea”, fondul de investitii Broadhurst Investments si o serie de actionari persoane fizice, intre care Constantin Fratila si Radu Toia, fostul director in cadrul reglementatorului pietei si care recent a obtinut un loc si in Consiliul de Administratie al operatorului de piata Bursa de Valori Bucuresti.
In comunicat se precizeaza ca „aproape niciunul dintre hotelurile renovate nu este in prezent profitabil, iar perspectivele de recuperare a investitiilor intr-un orizont de timp rezonabil, cu acelasi tip de management invechit, sunt nule”.
Propunerea este ca o noua echipa de management sa elaboreze strategia de dezvoltare a societatii bazata pe o abordare de tip „private equity”, raportata in principal la detinerile majoritare de capital ale societatii in domeniul turismului, in domeniul dezvoltarii imobiliare si in cel al institutiilor financiare non-bancare. 

Source: Profit