Carol Parc Hotel din Bucuresti va fi redeschis dupa renovare

Hotelul Carol Parc din Bucuresti va fi redeschis de catre omul de afaceri Vasile Albulescu care l-a achizitionat in 2015 la o licitatie publica organizata de executor Pretul de achizitie de 2-3 mil. EUR, vehiculat in piata, n-a fost confirmat de cumparator.
Vasile Albulescu detine o firma specializata in foraj si este la prima investitie pe piata hoteliera.
Acesta a precizat ca toata partea de infrastructura a cladirii si instalatiile sanitare erau in paragina si a trebuit sa fie inlocuite. Cand el a preluat hotelul, acesta era deja inchis de ceva vreme.
De precizat ca, omul de afaceri a preluat doar cladirea, nu si mobilierul.
Hotelul va fi operat fie de cumparator, fie de o firma specializata in managementul hotelier.
Fostul proprietar, Adrian Petre a achizitionat cladirea cu 1 mil. USD in 2003 si dupa o investitie de 6 mil. EUR a transformat-o intr-un hotel de lux. Hotelul a fost afiliat la Small Luxury Hotel, fiind de altfel si singurul de pe piata locala inclus in topul unitatilor de lux al revistei americane Conde Nast Traveler.
Adrian Petre a incercat in 2008 sa scoata hotelul la vanzare cu 14 mil. EUR, iar 2 ani mai tarziu l-a ieftinit la 11 mil. EUR, pentru ca dupa alti cativa ani sa-i coboare pretul la 7 mil. EUR. Ulterior, firma lui Petre a intrat in insolventa, iar hotelul a intrat in executare silita.

Source: Profit