Incepand cu luna iunie a acestui an, calatoria cu trenul pe ruta Bucuresti – Constanta va fi de 2 ore si 50 de minute, urmand ca, dupa data de 15 iulie, cand vor fi finalizate lucrarile pe mai multe sectiuni, timpul sa se reduca la 2 ore si 30 de minute, au declarat reprezentantii CFR SA.
Acestia au precizat ca lucrarile la tronsonul de cale ferata Fetesti – Constanta sunt executate in proportie de 99%, iar termenul estimativ de finalizare a lucrarilor pe intregul tronson este decembrie 2011, mai putin statia Fetesti, unde vor continua lucrarile de reabilitare, dar fara implicatii in circulatia trenurilor.
Valoarea totala a lucrarilor de reabilitare a sectiunilor Bucuresti Nord – Baneasa si Fetesti – Constanta se ridica la 516 mil. EUR.
Source: Bloom Biz