Pe data de 29 aprilie, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, CGMB, a dat aviz favorabil pentru ca suprafata de 183 de hectare a Lacului Vacaresti sa poata fi declarata de Guvern parc natural.
Parcul Natural Vacaresti urmeaza sa obtina statutul de arie naturala protejata de interes national. Pentru acest lucru este necesara o hotarare de guvern care va cuprinde atat Studiul de Fundamentare Stiintifica si avizul favorabil al Academiei Romane, cat si hotararea CGMB.
Conform proiectului de hotarare, zona naturala situata pe arealul Lacului Vacaresti, cu o suprafata de 183 de hectare pe teritoriul Sectorului 4, cuprinsa intre Calea Vacaresti, Soseaua Oltenitei, Soseaua Vitan-Barzesti si Splaiul Dambovitei, a favorizat aparitia unui ecosistem natural, specific unei delte, cu o vegetatie cuprinzand sute de specii de plante si o bogata diversitate avifaunistica. Astfel in aceasta zona, denumita Delta Vacaresti, se afla sute de specii de plante, dar si peste 90 de specii de pasari si mamifere precum vidra sau vulpea.
Source: Mediafax