Bucurestiul va intra pe harta city break-urilor

Operatorii de pe piata de profil estimeaza ca, dupa summit-ul NATO, Bucurestiul va intra pe harta destinatiilor pentru city break-uri, ceea ce va spori traficul de weekend al hotelurilor.

Luand in considerare acest factor, reprezentantii hotelulului Howard Johnson Grand Plaza din capitala estimeaza, pentru anul in curs, o crestere de 8% a cifrei de afaceri, comparativ cu 2007, cand a inregistrat circa 15 milioane EUR.

De asemenea, hotelul Howard Johnson Grand Plaza va urma un proces de rebranding, in cadrul caruia unitatea isi va schimba numele. Conform informatiilor disponibile, noul brand ar putea fi unul din gama de lux a Wyndham Hotels.

Source: Business Standard