Brandul Pullman va fi repozitionat

Grupul hotelier Accor a anuntat oficial ca va repozitiona brandul Pullman pentru a veni in intampinarea asteptarilor noii generatii de turisti.
Totodata, Accor a precizat ca pana in anul 2020 intentioneaza sa opereze 150 de proprietati Pullman in intreaga lume, iar pe termen lung obiectivul este de a opera 500 de hoteluri Pullman. In prezent, Accor are 79 de hoteluri si resorturi Pullman, in 23 de tari.
Christophe Vanswieten, Chief Operating Officer Pullman Europe a declarat ca expansiunea companiei se concentreaza pe intarirea pozitiei in Europa, pe deschiderea de proprietati in regiuni care inregistreaza cresteri puternice, in special in Rusia si America Latina, si pe continuarea cresterii in regiunea Asia-Pacific.
In luna iunie, grupul hotelier va deschide primul hotel din Bruxelles, care va fi cel de-al 80-lea hotel Pullman si a 24-a tara unde acest brand este prezent. In Paris, Accor implementeaza un proiect fara precedent, prin renovarea celor 5 hoteluri detinute intr-o perioada de 18 luni, care se va termina in aprilie 2014, cand renovarea emblematicului hotel Pullman Paris Tour Eiffel va fi finalizata.
Pentru a sintetiza experinta unica pe care Pullman doreste sa o ofere oaspetilor sai, compania foloseste termenul Bleisure – o contractie a cuvintelor Business si Leisure.
Pullman vrea sa faca arta accesibila tuturor prin afisarea unor opere contemporane in locuri diferite din incinta hotelurilor, prin expozitii permanente sau temporare, sau prin parteneriate cu artisti locali si internationali.
Personalul Pullman va purta o colectie de outfit-uri realizate de designer-ul de moda Martine Sitbon, aceasta reflectand dorinta brandului de a combina profesionalismul cu eleganta.
Prin CuisinMotion by Pullman, brandul ofera o abordare moderna si sparge tiparele in materie de food&beverage in hoteluri, creand o oferta culinara originala in fiecare restaurant.
Connectivity by Pullman este conceput sa ofere oaspetilor o experienta digitala de mare viteza, mobila, intuitiva si sigura. Conceptul este disponibil in hoteluri incepand cu lobby si pana la zona de piscine si ofera Wi-Fi gratuit de mare viteza, un device de entertainment unificat sau echipamente de ultima generatie, prin parteneriate cu Microsoft si Samsung, in spatiile dedicate.
De asemenea, Pullman si-a schimbat logo-ul, prin adaugarea unui simbol inspirat din conceptul Yin si Yang, care sa exprime aspectul dual al experientei Pullman „Bleisure”.

Source: HoReCa