Blue Air estimeaza venituri de 25 milioane EUR pentru baza operationala din Larnaca

Compania aeriana low-cost Blue Air estimeaza ca noua baza operationala din Cipru, deschisa la Larnaca in luna martie anul curent, va genera in sezonul de vara venituri de 25 milioane EUR, reprezentand aproximativ 9% din afacerile totale ale companiei, estimate pentru acest an la 200-220 milioane EUR.

Din Larnaca, operatorul aerian are curse spre Bucuresti, Milano, Viena si Varsovia si intentioneaza sa introduca zboruri charter catre mai multe destinatii externe.

In 2009, Blue Air a acoperit 65% din zborurile pe ruta Romania – Cipru, iar pentru acest an, estimeaza un grad de ocupare de 75% si 160.000 de pasageri transportati pe cursele din Larnaca.

In Romania, compania intentioneaza sa incheie parteneriate cu hotelierii romani pentru lansarea unor pachete, care sa includa transport cu avionul si cazare. Totodata, Blue Air intentioneaza sa lanseze parteneriate noi de tip code share, de genul celui incheiat cu compania Blue Panorama, care prevede ca pasagerii operatorului roman sa poata cumpara bilete catre destinatii din afara Europei.

Blue Air opereaza peste 50 de rute europene, in 14 tari, cu o flota de 14 aeronave, zece Boeing 737 si patru SAAB 340.

Source: Capital