Bazinul Dunarii beneficiaza de 100 miliarde EUR pentru dezvoltarea regionala

Comisarul european pentru Politica Regionala, Johannes Hahn, a participat pe data de 9 iunie, in statiunea Mamaia, la lucrarile Conferintei Strategia UE pentru Regiunea Dunarii, care marcheaza finalul seriei de evenimente destinate strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii, care au debutat in februarie 2010, la Ulm, in Germania, cu ocazia lansarii consultarii publice.

Hahn a precizat ca in cadrul consultarii publice au fost primite peste 100 de contributii din partea guvernelor si a altor parti interesate. Procesul de consultare s-a bazat pe trei directii principale, si anume pe aspecte socio-economice, de mediu si de conectivitate.

Obiectivul ar trebui sa fie acela de a face din Dunare o cale fluviabila ecologica si de a mari eforturile de combatere a blocajelor in calea fluxului liber de navigatie.

Comisarul european a subliniat ca, in prezent, Dunarea este folosita numai in proportie de 3-6% din capacitatea sa totala de transport, in conditiile in care transportul pe apa este de 100 de ori mai ieftin decat cel pe uscat.

Totodata, Johannes Hahn a mai precizat ca exista fonduri necesare pentru a spijini regiunea dunareana, declarand ca in bazinul Dunarii exista 100 miliarde EUR pentru dezvoltare regionala, fiind demarate numeroase proiecte.

Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe, a declarat ca printre prioritatile Planului de Actiuni al Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii se numara si infiintarea unui centru international pentru studii avansate Dunare – Delta Dunarii – Marea Neagra, care va derula activitati si proiecte de cercetare multidisciplinare, focalizate pe managementul durabil al zonelor umede. Un alt obiectiv este dublarea transportului pe Dunare, in urmatorii 10 ani.

La conferinta de inchidere a procesului de consultare publica cu privire la Strategia UE pentru Regiunea Dunarii, organizata in perioada 9-11 iunie, la Constanta si Tulcea, au participat inalti reprezentanti ai statelor din bazinul Dunarii si ai Comisiei Europene, membri ai Parlamentului European, reprezentanti ai administratiei publice centrale si locale si ai societatii civile.

Source: Bloom Biz