Autoritatile vor plaje reamenajate pentru sejururile de Paste

Autoritatile si-au propus ca, la data de 1 mai, data oficiala de deschidere a sezonului pe litoral, plajele sa fie reamenjate dupa rezilierea contractelor de concesiune cu cei 198 de agenti economici. Exista insa si neajunsuri in acest sens, si anume, data la care rezilierea va deveni operationala este 30 aprilie, refuzul primarului Constantei, Radu Mazare, de a elibera autorizatii de demolare a constructiilor agentilor economici pagubiti, procesul intentat de acestia Directiei Apelor Dobrogea Litoral, DADL si, nu in ultimul rand, intarzierea infiintarii firmei care va administra plajele si al carei actionar unic va fi DADL.

In acest timp, insa, hotelierii din Mamaia, Neptun si Costinesti sunt cei mai pregatiti sa-si intampine oaspetii cu ocazia sarbatorilor de Paste. Un sejur la hotelul Forum de trei stele din Costinesti nu depaseste 800.000 lei de persoana, intr-un hotel de trei stele la Neptun, locul intr-o camera dubla este de 350.000 lei, cele mai scumpe hoteluri ramanand cele din statiunea Mamaia, 3,5 milioane lei camera dubla la hotelul Iaki de patru stele si 3,2 milioane lei la hotelul Mamaia de cinci stele.
Source: Adevarul