Amenzi de 10.000 RON pe litoral

Ministrul Turismului, Elena Udrea a declarat ca inspectorii care au fost in control la structurile de cazare de pe litoral deschise de Paste au dat amenzi in valoare de 10.000 RON. Controalele vor continua si in perioada urmatoare, pana pe data de 15 mai.

Reprezentantii Ministerului Turismului au dat 14 avertismente pentru nerespectarea normelor de igiena, mobilier-tamplarie deteriorata, precum si pentru lipsa seifului pentru pastrarea valorilor.

Proprietarii actuali ai hotelului Perla, clasificat la 3 stele, din statiunea Mamaia, au primit o amenda de 4.000 RON pentru ca nu au anuntat schimbarea detinatorului pentru a-si reinnoi clasificarea, iar unul dintre cele patru hoteluri de 5 stele de pe litoral a fost amendat pentru neindeplinirea unor criterii minime obligatorii de igiena in spatiile de productie, respectiv curatenia in bucatarii, depozite si toaletele personalului.

De asemenea, o agentie de turism din Constanta a fost sanctionata cu 4.000 RON si i-a fost suspendata licenta.

Elena Udrea intentioneaza ca, pe viitor, sa schimbe tiparul actiunilor de control. Astfel ca ministerul a incheiat un protocol cu ANSVA si urmeaza sa faca acelasi lucru si cu Ministerul Mediului si cu Ministerul Finantelor, pentru a se coordona in efectuarea controalelor.

Ministrul Turismului a recunoscut faptul ca ministerul nu stie exact cate hoteluri sunt pe litoral, in conditiile in care nu toate sunt declarate.

Source: Evenimentul Zilei