Aeroporturile din Bucuresti: crestere de 15,5% a traficului de pasageri, in T1

In primele trei luni ale acestui an, cele doua aeroporturi din Capitala au inregistrat o crestere de 15,5% a traficului de pasageri, comparativ cu aceeasi perioada din 2014, ajungand la 1.809.228 pasageri, a anuntat Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti, CNAB.
In perioada analizata, CNAB a inregistrat 23.961 de miscari de aeronave, in crestere cu 12,6% fata de primele trei luni din 2014.
Din total, pe Aeroportul International Henri Coanda s-au inregistrat 1.808.332 de pasageri si 19.411 miscari de aeronave.
Evolutia numarului de pasageri pe cele doua aeroporturi ale CNAB devanseaza semnificativ tendinta generala inregistrata la nivel european.
Anul trecut, Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti si Aeroportul International Bucuresti Baneasa-Aurel Vlaicu, au fost tranzitate de 8.321.858 de pasageri, iar numarul de miscari aeronave s-a ridicat la 102.048.
In prezent, pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti opereaza 31 de companii aeriene, care transporta pasageri catre 70 de destinatii.

Source: Economica