Vanzarea biletelor de avion se poate face prin agentii de turism acreditate IATA, prin agentii non-IATA sau direct de la companiile aeriene. In 2004 in Romania, 80% din totalul biletelor de avion au fost vandute prin intermediul celor 180 de agentii de turism existente. Aceasta activitate reprezinta peste 50% din cifra totala de afaceri, in detrimentul celorlalte activitati ale agentiilor, de turism intern si extern. In prezent, agentiile de turism acreditate primesc din partea companiilor aeriene un comision de 7% din pretul biletelor de avion, pretul catre client fiind acelasi si la agentie si la aeroport. Insa pe viitor, agentiile din Romania vor fi nevoite sa adopte sistemul initiat in SUA si raspandit si in Europa, acela de a cumpara biletele fara comision de la companiile aeriene si de a adauga acest comision catre clientii finali. Din acest motiv si din acela ca piata biletelor electronice va creste de la doar 2% in prezent, competitia intre agentiile de turism se va accentua iar multe dintre ele nu vor putea rezista sau se vor reorienta catre activitatea traditionala de turism.
Source: Business Magazin
Activitatea de ticketing contribuie cu peste 50% la veniturile agentiilor de turism