Actionarii Bucuresti Turism vor investi 8 milioane de euro in hoteluri

Compania israeliana Elscint Ltd., cotata la bursa din New York, principalul actionar, cu o majoritate de 74%, al Bucuresti Turism, va investi peste 8 milioane de dolari pentru extinderea complexului Centre Ville, din care fac parte hotelurile ApartHotel si Bucuresti. Printre ceilalti actionari ai Bucuresti Turism se numara si SIF Transilvania, cu 8%.

Proiectul Centre Ville isi obtine finantarea din reinvestirea profitului si din impumuturi bancare. Investitia initiala, in anul 2003, a fost de 1,7 milioane de euro si a inclus renovarea ApartHotel si constructia restaurantului Le Bistro. Centrul de fitness, World Class Academy, inaugurat recent, a fost realizat printr-o investitie de 2,9 milioane de euro. Compania Bucuresti Turism a mai investit 60.000 de euro pentru implementarea normelor managementului de mediu si cel al sanatatii si al securitatii muncii pentru cei 120 de angajati romani. Capacitatea de cazare actuala a ApartHotel, de 230 de apartamente, clasificate la patru stele, va fi suplimentanta cu 64 de noi apartamente de cinci stele, care vor fi construite anul acesta si date in folosinta pana in luna septembrie, printr-o investitie de 2,2 milioane de euro. Bugetul prevazut pentru publicitate este de 100.000 de euro, reprezeintand peste 3% din cifra de afaceri.

Rata anuala de ocupare a hotelului este de 90%, in anul 2004 ApartHotel realizand o cifra de afaceri de 4 milioane de euro si un profit de 1,9 milioane de euro, precizeaza Yaron Ashkenazi, directorul de operatiuni al Bucuresti Turism. Pentru anul 2005, este estimata o crestere de cel putin 25% a profitului, in conditiile unei rate de ocupare estimate la 92%. Tarifele camerelor variza intre 100 si 150 de euro pe noapte iar cele de la centrul de fitness, intre 780 si 1570 de euro anual. Conceptul de ApartHotel reprezinta transformarea camerelor de hotel in apartamente de doua sau mai multe camere, cu bucatarii, in ideea atragerii clientilor care doresc o camera pe o perioada mai lunga, printre clientii fideli aflandu-se persoane din domeniul bancar, IT, telecomunicatii, industria filmului si diplomatie, spun reprezentatii companiei.
Source: Ziarul Financiar