Accor: tranzactie de 3 mld. USD pentru preluarea brandurilor hoteliere Fairmont, Raffles si Swissotel

Grupul francez Accor a convenit preluarea companiei canadiene FRHI Holdings, proprietarul brandurilor hoteliere Fairmont, Raffles si Swissotel, intr-o tranzactie in valoare de 3 mld. USD, devenind cel mai mare operator global pe segmentul hotelurilor de lux. Tranzactia urmeaza sa fie finalizata la jumatatea anului 2016.
Tranzactia in numerar si actiuni este a treia mare achizitie de hoteluri care a avut loc in acest an, potrivit datelor companiei de analiza Dealogic.
In urma acestei tranzactii, cea mai mare achizitie din istoria Accor Hotels, grupul francez va prelua marcile Fairmont, Raffles si Swissotel si va urca pe pozitia a treia in topul celor mai mari grupuri hoteliere mondiale, dupa Marriott-Starwood si Intercontinental.
Accor detine aproximativ 500.000 de camere de hotel la nivel mondial si 10 branduri internationale.
Cu 42 de proprietati in America de Nord, FRHI confera Accor prezenta pe piata din Statele Unite, de unde lipsea de la vanzarea brandului Motel 6, in 2012.
Proprietarii FRHI, Autoritatea pentru Investitii din Qatar si Kingdom Holding Company of Saudi Arabia, vor primi 840 mil. USD in numerar si 46,7 milioane de actiuni noi Accor.
Potrivit termenilor acordului, Autoritatea pentru Investitii din Qatar-ul va detine 10,5% din Accor, iar Kingdom Holdings, companie a printului saudit al-Waleed bin Talal, 5,8% din actiunile Accor.
In prezent, doar 15% din hotelurile AccorHotels sunt in segmentul hotelurilor de lux – sub marcile Sofitel, Pullman si MGallery, 38 sunt pe segmentul mediu si 47% in segmentul economy.
Accor opereaza 3.600 de hoteluri cu 450.000 de camere in 92 de tari din intreaga lume prin marcile Sofitel, Pullman, Novotel, Mercure, Ibis si HotelF1. La inceputul acestui an, grupul polonez Orbis a preluat 46 de hoteluri din Europa Centrala si de Est pentru 142,3 milioane de euro de la grupul francez Accor. Majoritatea hotelurilor vizate de aceasta tranzactie sunt amplasate in capitalele Ungariei, Cehiei, Romaniei si Poloniei.
Aceasta tranzactie are loc la mai putin de o luna dupa ce Marriott International a incheiat un acord pentru preluarea Starwood Hotels & Resorts Worldwide, pentru 12,2 mld. USD.
Analistii considera ca operatorii mari de hoteluri se simt presati sa devina mai mari, pentru a concura mai bine la nivel global, fiind asteptate noi tranzactii de consolidare.
FRHI detine trei branduri de lux, care includ 115 hoteluri si complexe cu 43.000 de camere, avand 40 de hoteluri si 13.000 de camere in curs de dezvoltare. Compania administreaza totodata proprietati de lux, precum Plaza Hotel in New York City si Savoy in London.

Source: Adevarul