ANAT si Directia generala de politie au semnat un protocol de colaborare pentru Centrul Vechi din Bucuresti

Pe data de 16 noiembrie, reprezentantii Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania au semnat un protocol de colaborare cu Directia generala de politie pentru a spori si a veghea asupra sigurantei vizitatorilor care aleg sa-si petreaca timpul liber in Centrul Vechi din Capitala.
Unul din obiectivele acestui protocol este diminuarea numarului de infractiuni in randul turistilor.
Acest gen de actiune se desfasoara pentru prima data in Romania, iar presedintele ANAT, Corina Martin doreste sa extinda initiativa si in alte regiuni cu potential turistic.
Prin protocolul semnat, directia generala de politie se obliga sa trimita, periodic date catre ANAT cu privire la evolutia infractionalitatii inregistrate in zona Centrului Vechi.
Totodata Politia Capitalei va organiza, in comun cu ANAT, o serie de evenimente cu caracter preventiv, inclusiv sub forma unor campanii de informare si educare a turistilor.
In acelasi timp, intelegerea prevede si faptul ca membrii asociatiei trebuie sa-i invete pe turisti cum sa reactioneze intr-o situatie de urgenta si sa sune imediat la 112 in cazul aparitiei unor situatii de risc pentru siguranta lor. 

Source: 9AM