80% dintre turistii romani si-au petrecut vacanta in tara, in sezonul estival 2009

Potrivit unui sondaj efectuat de Insomar in perioada sezonului estival, numarul turistilor romani care au mers in vacante in acest an a crescut cu 5% fata de 2008. Studiul a fost efectuat pe un esantion de 2.500 de persoane.

Aproximativ 40% dintre turistii care si-au petrecut concediul in Romania au afirmat ca au facut aceasta alegere fiind atrasi de preturile convenabile din statiuni, in timp ce pentru 11% dintre cei chestionati a contat calitatea serviciilor.

Dintre turistii care au preferat sa calatoreasca in strainatate, cei mai multi au ales Italia – 4%, Spania – 3%, Grecia si Ungaria – 2%, principalul argument fiind calitatea serviciilor.

1% din cei chestionati au ales ca destinatii de vacanta statiunile din Bulgaria si Turcia.

Suma medie pe care au platit-o turistii romani pentru vacante a fost de pana la 1.000 RON pentru peste 50% dintre cei chestionati, 17% dintre acestia alocand in medie intre 1.000 si 2.000 RON.

56% dintre persoanele chestionate si-au facut rezervarile pentru vacanta fara a apela la agentiile de turism, 20% au apelat la o agentie de turism, iar ceilalti au apelat la diferite mijloace electronice sau sindicate.

Sondajul arata ca cei mai multi turisti, respectiv 69%, apreciaza ca fiind corecta clasificarea unitatilor de cazare, iar 58% apreciaza ca pretul platit pentru serviciile primite este convenabil.

In ceea ce priveste tichetele de vacanta, doar 5% dintre angajati au beneficiat in acest an de aceasta facilitate.

Potrivit Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, FPTR, activitatea turistica din 2010 va fi similara celei din acest an, in special in primele sase luni, reprezentantii federatiei estimand ca, in conditiile in care Guvernul va adopta unele masuri anticriza, spre sfarsitul anului 2010 am putea asista la o revenire la nivelul anului trecut.

Source: Evenimentul Zilei