50% din activitatea turismului in Delta se practica la negru

Mai mult de 50% din activitatea turismului in Delta se practica la negru, a declarat Lefter Chirica, prefectul judetului Tulcea.

In incercarea de a stapani acest nou curent, prefectul de Tulcea a solicitat Garzii Financiare si Directiei Finantelor Publice sa intensifice numarul controalelor la agentii economici din turism.

Presedintele ANTREC Tulcea, care se ocupa cu promovarea turismului rural, Silviu Gheorghe, considera ca problema ridicata de prefectul de Tulcea reprezinta o falsa problema, folosita drept scuza pentru a acoperi adevaratele hibe ale turismului romanesc.

Fostul presedinte al Asociatiei Nationale a Agentiilor din Turism, Cornel Gaina, a declarat ca in Delta Dunarii exista 11.000 locuri de cazare, din care doar 4.600 sunt omologate.
Source: Curentul