3,5 mil. EUR din concesionare plajelor in 2012

Potrivit Administratiei Bazinale de Apa Dobrogea Litoral, Romania ofera anual spre inchiriere agentilor economici aproximativ 1.500.000 mp de plaja. In urma licitatiilor din acest an si din anii precedenti, a fost contractata aproximativ 85% din suprafata totala a plajelor turistice, iar statul roman a incasat circa 3,5 mil. EUR in 2012, din aceste concesiuni.
Pretul mediu pe care statul il incaseaza pentru 1 mp de plaja in statiunea Mamaia este de 12 RON/mp fara TVA, iar in statiunea Eforie Sud pretul este de 2,7 RON/mp.
Statiunile Costinesti si Mamaia au avut cel mai mare grad de inchiriere al plajelor, de 100% si, respectiv 97%.
Cel mai mic grad de concesionare s-a inregistrat la Vama Veche unde 71% din plaja a fost concesionata, urmata de Navodari cu 73%.
Spre deosebire de Romania unde banii din concesionari ajung la Ministerul Mediului, in Bulgaria, jumatate din sumele stranse merg la autoritatile locale.
Marea problema a hotelierilor ramane, insa, modul in care statul isi inchiriaza plajele. Practic, orice firma care are o asociere cu un hotel sau o pensiune poate inchiria plaje pe litoralul romanesc, iar hotelierul este nevoit sa plateasca o chirie mai mare datorita intermediarului, ceea ce inseamna costuri suplimentare pentru acesta si implicit pentru turisti.

Source: Business24