2007: 70.000 de turisti spanioli au vizitat Romania

Turistii spanioli care vin pe cont propriu in Romania sunt interesati de vanatoare si vestigiile istorice, turistii britanicii si scandinavii sunt dornici de vacantele active, austriecii calatoresc in tara noastra pentru a-si cultiva pasiunile privind motociclismul Enduro, iar germanii prefera s-o ia pe urmele lui Dracula.

Potrivit datelor oferite de biroul turistic din Madrid, Romania a fost vizitata in 2007 de aproximativ 70.000 de turisti spanioli.

Numarul vizitatorilor din Marea Britanie a depasit, pentru prima data dupa anii ’70, cifra de 118.000, iar numarul turistilor nordici s-a ridicat anul trecut la 64.000. Cei mai multi vizitatori au provenit din Suedia si Danemarca.

Nordicii care calatoresc de placere in Europa prefera sa se deplaseze pe cont propriu si sa se ocupe singuri de rezervarile de calatorie, fara sa apeleze la agentii de profil, a precizat Nercida-Elena Negut, sefa biroului de promovare din zona scandinava.

In 2007, Romania a fost vizitata de peste 200.000 de austrieci, iar incasarile valutare pentru servicii turistice oferite acestora au depasit 50 milioane EUR.

Peste 60 de firme de turism austriece au inclus in oferta lor destinatii romanesti, turistii fiind atrasi in functie de categoria de varsta, de cultura, natura sau tratamentele balneo-climaterice.

Potrivit sefului biroului de promovare a turismului romanesc la Berlin, Ioana Nan, turistii din Germania aleg de cele mai multe ori destinatii din Transilvania.

Source: Gardianul