Trei unitati hoteliere au fost deschise in 2012 in Bucuresti

In ultimul studiu efectuat de Jones Lang LaSalle, JLL, se precizeaza ca in 2012 au fost finalizate in Bucuresti trei unitati hoteliere cu o capacitate totala de 213 camere. 
Cele trei hoteluri sunt Europa Royale care este clasificat la 4 stele si are 90 de camere, hotelul Cismigiu este clasificat la 4 stele si are 60 de camere si hotelul Marshal Garden care este clasificat la 5 stele si dispune de 63 de camere.
In luna decembrie 2012, Bucurestiul avea 77 de unitati hoteliere insumand 9.500 de camere.
61% din numarul total de unitati este reprezentat de segmentul de 4 stele, unitatile de 5 stele reprezinta 22% din total si unitatile de 3 stele reprezinta 18%.
In perioada 2005-2008 piata hoteliera locala a inregistrat cea mai importanta crestere a stocului de unitati de cazare, fiind finalizate 3.000 de camere, reflectand o crestere cu 50% a ofertei. Insa, criza financiara a avut un efect major asupra pietei de investitii din Romania si din anul 2008 pana in prezent s-au inregistrat numai cateva tranzactii cu unitati hoteliere.
Cea mai recenta tranzactie a fost vanzarea hotelului de 2 stele Ibis din Sibiu, in luna noiembrie 2011, cu o capacitate 195 de camere. Hotelul a fost vandut pentru suma de aproximativ 10 mil. EUR de catre operatorul Hotelului Continental catre grupul italian UniCredit.
In anul 2012 nu s-a inregistrat nicio tranzactie pe segmentul hotelier, lucru pe care-l anticipam si in anul 2013, au precizat analistii JLL.

Source: Curierul National

EN RO