Statiunea Sugas Bai va fi dezvoltata cu investitii de 2,69 milioane EUR

Primaria municipiului Sfantu Gheorghe va accesa fonduri, prin Programul Operational de Dezvoltare, in vederea reabilitarii si dezvoltarii statiunii turistice Sugas Bai, valoarea estimata a proiectului fiind de 2,69 milioane EUR. Proiectul include modernizarea drumului de acces, a sistemului de canalizare si apa potabila si a statiei de epurare, refacerea stradutelor si aleilor si construirea de terenuri de minigolf si de tenis. Potrivit planului, studiul de fezabilitate va fi finalizat pana la sfarsitul anului.

Consiliul Local al municipiului Sfantu Gheorghe a aprobat, la sfarsitul anului trecut, studiile de fezabilitate pentru construirea unei partii de schi si a unui teren de minigolf de 2.500 mp. Scopul acestei investitii este atragerea cat mai multor tineri turisti in zona si pe timp de vara, cand nu se poate schia, posibilitatile de agrement fiind destul de reduse. Partia de schi va avea o lungime de 250 m si o latime de 50 m. Mai mica decat partia deja existenta, noua amenajare va putea fi folosita in special de catre copii si incepatori.

Source: Gandul

EN RO