Scoreni este un sat de polobocari care își face loc pe harta turistică națională

O nouă destinație turistică pune în valoare Republica Moldova, prin Programul Satul European. Este satul Scoreni, raionul Strășeni, unde a fost amenajat un Complex muzeistic, iar piesa de atracție este cel mai mare butoi din țară.

În cadrul Programului guvernamental Satul European, la Scoreni, un sat vestit prin meșterii săi polobocari, a fost construit un butoi foarte mare, care va găzdui Muzeul Satului. Complexul dispune și de o sală de expoziții și de degustare a vinurilor pentru turiști și oaspeți ai localității.

Polobocul are înălțimea de 11 m, lățimea de 8 m și un volum de 250 000 l. Acesta, însă, nu e destinat umplerii cu vin.

Pe teritoriul Complexului a fost construit un atelier de confecționare a poloboacelor, unde meșterii populari din regiune vor organiza master-class-uri pentru localnici și turiști.

Tot acolo a fost instalată o scenă mare pentru desfășurarea diferitelor activități culturale și artistice. Zona a fost dotată cu parcare auto.

Prin acest proiect se dorește repunerea în valoare a tradițiilor meșteșugărești seculare și promovarea turismului rural, precum și includerea localității în traseul turistic Căpriana – Condrița – Ialoveni.

Butoiul sau polobocul este simbolul satului Scoreni, în această localitate, s-au născut primele butoaie din lemn, iar acest meșteșug frumos a fost transmis din tată în fiu, din generație în generație, aducând renume polobocarilor din Scoreni. Construcția celui mai mare butoi din lume  înseamnă promovarea tradiției locale, a elementelor tradiționale, a meșterilor populari, a produselor autohtone și a comunității Scoreni. Mai mult ca atât, în viitor, autorităţile planifică să organizeze și un Festival al Butoiului, unde participanții vor putea să experimenteze singuri ce înseamnă să ții dalta în mână.

Abonare la newsletter / Subscribe to our newsletter

Alege lista de distribuție / Chose your list

Lists