Reunificarea activelor Hilton creaza suspiciuni

Surse apropiate celor doua companii, Hilton Hotels, operatorul din Statele Unite, cu sediul in Beverly Hills si Hilton Group, operatorul international, cu sediul in Londra, sustin ca discutiile demarate acum cateva luni privind unificarea activelor acestora au fost intrerupte de cel putin doua ori, data finalizarii tranzactiei fiind inca incerta.

Analistii si investitorii se tem ca aceste discutii, devenite publice, pot capta interesul altor ofertanti, ceea ce ar mari concurenta si ar determina o crestere a pretului pe care compania Hilton Hotels va fi nevoita sa il plateasca pentru cele 400 de hoteluri internationale operate de Hilton Group sub brandurile Hilton si Scandic. Acest scenariu, corelat cu disponibilitatea companiei de a renunta la strategia aplicata in acest an, de vanzare a activelor, de reducere a datoriilor si de rascumparare a actiunilor proprii, a afectat cotatia actiunilor Hilton Hotels la bursa din New York, chiar in conditiile in care compania anuntase o crestere cu 46% a profitului din trimestrul al treilea fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Urmand tendinta marilor grupuri hoteliere, de a renunta la proprietati, in favoarea contractelor de management si franciza, ambele companii Hilton au vandut o parte din activele detinute. Hilton Hotels a vandut in perioada mai-iulie 11 proprietati pentru suma de 416 milioane USD, in august a vandut Palmer House Hotel pentru 230 milioane USD iar pana la sfarsitul anului a planificat vanzarea a inca 8 hoteluri. Hilton Group a vandut in iulie 18 hoteluri din Irlanda si Marea Britanie.

Cele doua companii, scindate in urma unei decizii din 1964 a grupului american, au mai avut doua tentative de reunificare esuate, incepand cu anul 2000, cand au hotarat sa opereze impreuna brandul de hoteluri de lux, Conrad. Totusi, directorul executiv si copresedintele Hilton Hotels, Stephen Bollenbach, a declarat ca pana la retragerea sa, din decembrie 2007, nu se va realiza nici o tranzactie intre cele doua grupuri.
Source: Ziarul Financiar

Înscrie-te gratuit la RHN
TRIMITE
Închide
EN RO