Restaurantul Berlin va fi transformat intr-un hotel

Compania de administrare de restaurante si hoteluri Capitol Bucuresti intentioneaza sa demareze un proiect in valoare de 6-10 milioane de euro, prin care va transforma actualul restaurant Berlin într-un hotel. Directorul general al Capitol Bucuresti, Nicolae Pupaza, a declarat ca va angaja o firma internationala de specialitate care va intocmi un studiu de fezabilitate in vederea includerii viitorului hotel Berlin intr-un lant hotelier international.

Anul acesta compania va mai investi 500.000 de euro in transformarea Vilei Eminescu din Bucuresti, care este dotata cu 15 camere, intr-un spatiu de birouri de lux.

Compania Capitol Bucuresti a devenit 100% privata dupa ce in luna iunie anul trecut, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, MTCT, a vandut pachetul de actiuni detinut la Capitol catre Emil Gancev, care a devenit actionarul principal, cu circa 50,7% din capitalul social. Alti actionari sunt Romanian Ventures, cu 20,4% din capitalul social, Yatirim Holding, cu 5,9% si Bank Austria Creditanstalt, cu 4,9%. In 2004 compania Capitol Bucuresti a inregistrat o cifra de afaceri neta de 6,3 miliarde ROL, in crestere fata de anul precedent si un profit net de 1,9 miliarde ROL. Compania Capitol Bucuresti este listata pe RASDAQ iar in luna iulie a acestui an si-a majorat capitalul social cu 14,5 miliarde ROL, ajungand la 32 miliarde ROL, echivalentul a 1.260.657 de actiuni, cu o valoare nominala de 25.000 ROL. Compania Capitol functioneaza si ca agentie de turism si se mai ocupa de subinchirieri de spatii si alimentatie publica, prin intermediul White Bar din Piata Alba Iulia.
Source: Ziarul Financiar

EN RO